Avertisment dur de la managerul Institutului „Marius Nasta”: „Au început să vină tot mai mulți pacienți de la domiciliu, cu saturații mici, cu pneumonii severe”
Doctorul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, a declarat că încă nu se resimt efectele restricțiilor luate în ultima perioadă, iar o explicație în acest sens ar putea fi transmiterea comunitară foarte importantă.
„Situația din spital e aceeași, lucrăm la capacitate maximă în fiecare zi. Avem peste numărul de pacienți pe care în mod normal am putea să îl avem, găsim cu greu loc și în alte spitale. Reușim să colaborăm cu colegii din alte spitale. Efortul trebuie să fie și mai mare din partea tuturor, pentru că presiunea încă este mare pe spitale”, a spus medicul.
Întrebată dacă resimte o îmbunătățire a situație după restricțiile din ultimele săptămâni, dr. Beatrice Mahler a spus că „sub nicio formă nu se resimt schimbări”. „Din contră, numărul de pacienți simptomatici care vin direct pentru testare la spital este în creștere. Rata de pozitivare în laboratorului Institutului Marius Nasta este extrem de mare, aproape jumătate din testele pe care le facem sunt pozitive și aici intră și pacienții care sunt reevaluați”, a completat doctorul, scrie digi24.ro.
Beatrice Mahler: „Există o transmitere comunitară importantă”
„Sunt pacienți internați în secția de penumologie cu teste negative – unii chiar cu două teste – și care, după câteva zile, unii se pozitivează. Asta înseamnă că există o transmitere comunitară importantă și că testele acestea pot să ofere o siguranță doar pentru momentele în care sunt făcute, iar reevaluarea pacientului și a simptomatologiei trebuie făcută permanent.
Trist este că au început să vină tot mai mulți pacienți de la domiciliu, cu saturații mici, cu pneumonii severe, care nici măcar n-au beneficiat de un test. Oamenii ori nu vor să se testeze – refuză să accepte simptomatologie pe care o au – ori neagă existența virusului”, a completat medicul.
4.931 de noi cazuri în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost 4.931 de cazuri noi de COVID-19, din 11.266 de teste efectuate. Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Sursa foto: Realitatea.net